Frica este o experienta negativa, care este insa necesara oamenilor uneori. Este de obicei simtita cand nu ne simtim suficient de protejati. Totusi este o diferenta notabila intre frica obisnuita si frica puternica resimtita in cazul fobiilor. Cu situatii in care ne este frica ne intalnim zilnic, insa fobiile sunt frici irationale si mult mai intense. Oamenii se nasc avand doar frica de a cadea si cea de zgomote puternice, toate celelalte sunt dezvoltate pe parcurs. Fricile pot fi depasite, insa intai trebuie intelese.
Frica de inaltimi: Acrofobia
Peste 200 de fobii au fost identificate pana in ziua de astazi, dintre acestea acrofobia sau frica de inaltimi fiind printre cele mai raspandite. Este acel sentiment de protectie ce impiedica persoanele a sari de pe o cladire inalta sau de pe marginea unei prapastii, sau orice alta actiune din acest gen prin care persoana s-ar putea rani. Sentimentul de conservare se amplifica devenind o frica paralizanta. Aceasta frica nejustificata se numeste frica de inaltimi si de multe ori este asociata si cu alte fobii precum frica de zbor – aerofobia – sau frica de spatii inchise – claustrofobia. In mod normal orice persoana devine nelinistita cand se afla pe marginea acoperisului unei cladiri inalte, insa la cei cu rau de inaltime frica se manifesta chiar si atunci cand trec cu masina peste un pod, cand stau intr-un balcon la intaltime sau chiar cand se urca pe o scara.
Cand sunt pusi in situatii in care au de-a face cu inaltimile, persoanele ce sufera de acrofobie incep sa se agite. Simt o anxietate intensa, li se accelereaza ritmul respiratiei, pulsul si creste si temperatura. Intra in panica si incep sa le transpire palmele, ametesc, incep sa tremure si uneori lesina. Persoanele ce sufera de acrofobie percep situatia ca fiind mult mai grava decat este in realitate.
Cum sa scapi de acrofobie
Adesea cei ce sufera de aceasta fobie incearca sa traiasca cu ea si mai rar cauta un tratament. Singurul lor tratament este evitarea situatiilor care le declanseaza frica. Totusi fobia poate fi inlaturata prin tratament. Primul pas in depasirea acesteia este dorinta de a lupta cu frica, mai mult de jumatate din batalie este deja castigata odata ce exista vointa de a confrunta si depasi problema.
Cand sunt pusi in fata cu factorul declansator al fobiei, persoanele trebuie sa se concentreze asupra respiratiei, sa respire adanc pentru ca rata batailor inimii sa scada. Respiratia profunda mareste afluxul de oxigen din muschi, relaxandu-i. Mai poate fi folosita aromaterapia, muzica relaxanta sau masajul pentru a reduce simptomele ce urmeaza fobiei. Un tratament psihologic poate de asemenea sa ajute, cautand radacina, originea fricii. Hipnoza este un alt tratament posibil, se spune ca reuseste sa inlocuiasca frica de inaltimi cu increderea in sine.
Dupa tratament, oricare ar fi acesta, persoana poate sa se expuna treptat factorilor declansatori. Se poate uita in jos de la inaltime, din balcon, din avion etc. Hotararea si vointa sunt secretele care pot ajuta o persoana sa invinga aceasta frica.